• 18 februarie 2021
  • 427

"Ziua Mondială a Auzului"

Pe data de 3 martie a fiecărui an este marcată „Ziua mondială a Auzului”, stabilită de către OMS.
   Evenimentele care se desfăşoară au ca scop importanţa auzului şi prevenirea diagnosticării tîrzii a deficienţelor de auz.Urechea, organul auzului, este unul dintre cele mai importante organe senzoriale, care recepţionează excitaţiile din mediul înconjurător. Auzul joaca rolul important în procesul comunicării dintre oameni.Specialiştii spun că în ultima perioadă, zgomotul este cauza foarte des întîlnită, care afectează auzul.
   Hipoacuzia (pierderea auzului) este o afecţiune gravă, care poate ridica probleme sociale şi economice semnificative, pentru persoane, familii şi  comunităţi.Cauzele care pot duce la pierderea auzului pot fi: congenitale, existente la naştere sau dobîndite la scurt timp după naştere.
   Pierderea auzului poate fi cauzată şi de problemele din timpul sarcinii şi la naştere: greutatea mica la naştere, infecţii în timpul sarcinii, folosinţa medicamentelor ototoxice în timpul sarcinii.
   Printre factorii determinanţi în timpul apariţiei hipoacuziei se numără factorul ereditar, traumatismele, infecţii ale urechii, expunerea frecventă la zgomote excesive, înaintarea în vîrstă. Totodată adolescenţii şi adulţii tineri prezintă riscul de a suferi o pierdere a auzului ca urmare a utilizării nesigure a dispozitivelor audio personale şi expunerii la niveluri nocive ale sunetului.
   Verificarea periodică a auzului garantează că problemele sunt identificate la timp şi tratate pîna nu se acutizează.OMS evidenţiază că, intervenţiile în timp util şi eficiente, pot asigura ca persoanele cu pierderi de auz pot atinge potenţialul maxim.